Tratamente cu Ozon

În timpul primului război mondial, medicii germani au aplicat ozonul pentru tratarea rănilor infectate datorită proprietăților sale antibacteriene. Mai târziu, au descoperit că are aplicații terapeutice mai largi, grație proprietăților sale antiinflamatorii.

În iunie 1995, s-a realizat clasificarea a 61 de abordări ale ozonului în medicină alternativă. Din mai multe motive, termenul „complementar”, pare a fi mai mult apropiat de cel de „alternativ” şi cu această semnificaţie va fi utilizat. Printre mai multe subgrupări se regăsesc tratamentele farmacologice şi biologice ce implică utilizarea agenţilor oxidativi (ozonul şi peroxidul de hidrogen).

În ultimele decade a fost manifestat un larg interes pentru extinderea orizontului medical, însă din nefericire unele instituţii medicale ce practică medicina alternativă, nu au protocoale standardizate şi au practici pe bază empirică.

Toxicitatea ozonului a devenit subiect de dezbateri şi un motiv de nesiguranţă pentru pacienţii cu ozonoterapie în curs. Există în momentul de faţă două şcoli ce impun păreri în această privinţă: una pledează pentru toxicitatea absolută a ozonului şi cealaltă este de părere că ozonul poate fi utilizat ca potenţial agent terapeutic. Eigenblutbehandlung sau O3-AHT a fost pentru prima oară descris în 1954 de către Wehrli şi Steinbart şi constă în expunerea ex-vivo a sângelui uman la un amestec de oxigen terapeutic şi ozon (O2-O3) pentru o perioadă scurtă de timp urmată de reinfuzia sângelui la donor.

Prin urmare: activitatea dezinfectantă a ozonului este bine cunoscută, ozonul fiind folosit la nivel mondial pentru sterilizarea apei. Utilizarea ozonului în scopuri medicale complementare este mai puţin cunoscută, pentru că, în cea mai mare parte, acesta a fost folosit într-un mod empiric, fără o bază raţională şi control corespunzător. În ciuda acestui fapt, utilizarea de doze de ozon standardizate pot determina formarea de specii reactive de oxigen, activatori fiziologici naturali ai mai multor funcţii biologice. Câteva dintre mecanismele de acţiune au fost elucidate şi pe baza conceptelor de farmacologie clasică a devenit posibilă raţionalizarea şi optimizarea aplicaţiilor clinice. O observaţie interesantă este legată de faptul că ozonul, fiind un oxidant, poate regla activitatea enzimelor intracelulare anti-oxidante implicate în inhibarea răspunsului la stesul oxidativ responsabil pentru bolile degenerative şi îmbătrânire. Printre căile de administrare ale ozonului, procedura de autotransfuzie, ce constă în expunerea sângelui la ozon, adică la stresul oxidativ calculat şi de scurtă durată, pare o metodă sigură, simplă, ieftină şi capabilă a fi ajustată la diferite stări patologice.

alte servicii